Două de bine

Aş vrea să vă scriu ceva frumos, ca un fel de recompensă pentru răspunsurile la ultima mea întrebare de pe-aici.

Dar constat, din ce în ce mai des şi mai convingător, că atunci când taci poţi să gândeşti mai mult şi mai bine. De fapt, timpul în care vorbeşti e o investiţie, un cost pe care îl are imaginea ta. Rareori îţi foloseşte - în mod direct, imediat - o demonstraţie verbală pe care o faci.

Cum am mai zis, nu îmi place să tac gândindu-mă că greşesc vorbind. E un risc pe care nu îl putem evita şi e mai înţelept să îl transformăm în slujitorul nostru loial. Aşadar...

Gândurile pe care voiam să le transmit sunt două la număr şi nu sunt ale mele, ci ale lui Steve Jobs, răstălmăcite de neuronul de serviciu:

unu) Ai încredere că lucrurile se vor lega, cumva. Posibil să nu ştii exact cum o să arate viaţa ta peste câţiva ani, dar un lucru e sigur - ceva o să se întâmple! Nu fi anxios fiindcă nu ştii ce anume. Bucură-te de ceea ce oferi şi primeşti acum. Şi peste 5 secunde. Şi acum încă o dată! :D Rămâi totuşi echilibrat, fiindcă serotonina se secretă în cantităţi autolimitante. (Cu excepţia cazurilor de tumori secretante de serotonină, ceea ce parcă nu v-aş dori).

doi) O replică foarte veche, pe care oamenii au tot citat-o şi para-parafrazat-o: trăieşte ca şi cum azi ar fi ultima ta zi. Zâmbeşte dimineaţa ca şi când de mâine nu te-ar mai putea vedea nimeni. Ţine uşa deschisă pentru vecina cu câinele ca şi când mâine n-ai mai avea mâini. Ia-ţi "La revedere" de la pacienta E.V. care se externează acum ca şi când de după-amiază începând ai fi medic în Suedia. Sau ca să nu repet cugetarea asta clasică, aş zice altfel: fii ca şi când cei din jur ar trăi ultima lor zi.

Hai că am scris şi optimist şi inspiraţional, mă duc să mai tac un pic. Măi, să nu plângeţi, chiar dacă am scris serios!

Ce inseamna minte creata?

Sunt foarte curioasa ce intelegi tu din "minte creata" in contextul paginilor astora. As aprecia foarte tare niste raspunsuri, nu fiindca le merit pentru ca imi impart unele ganduri, nu.

Vreau numai sa inteleg cum exprimi tu ce crezi ca inseamna "minte creata". Asa ca tu, consumatorule de cuvinte mestecate, intinse cu placa de par sau cu foarfeca de ata, esti foarte invitat sa imi scrii ce inseamna minte creata aici. Te rog, multumesc. :)

Cauze si efecte

Din categoria "Cand pleci devreme, metroul vine la timp" va mai prezint si "Nu gresesti niciodata cand spui generalitati sau nu spui nimic".

Sfat pe care unii il considera foarte intelept si niciodata nu zic nimic - vai mie, decat sa zic vreo prostie, mai bine raman filosof.

Si inca una scurta, "disponibilitatea / capacitatea de a asculta". Nu exista asa ceva. Exista curiozitatea stiintifica de a intelege mecanisme si modele de gandire sau cea perversa de a te strecura in intimitatea cuiva, profitand de initiativele sau nevoile celuilalt. (si da, dragostea e stiinta pura)

Concluzionand, nu e nimic bun in noi care sa nu aiba o cauza precisa, extrinseca noua. Pana si expresia "painea lui Dumnezeu" - care mie imi inspira o bunatate ce te lasa siderat - explica ceva ce ne incapatanam sa consideram ca fiind o aura, care pluteste in interiorul si in jurul nostru, ca un norisor pe care se aseaza ca langa o oaza cei obositi. Painea are o utilitate, iar oaza un izvor.

O să zbor de-aici

Astăzi îmi fac bagajele şi mâine dimineaţă zbor. Cu avionul. Aspect selectat by default de minţile voastre luminate de Tour Eiffel, reflectoarele de pe malurile Senei, Tamisei, Dunării şi celorlalte fluvii care mai trec prin orase ne-româneşti. Ei bine, cum să vă zic eu vouă? Dar vă zic - să nu mai ofteze Norel că nu se duce mai des la munte. Tadadaaaa: o să zbor pentru prima dată cu avionul. De fapt, o să zbor pentru prima dată şi atât.

Am mai zburat eu acum câţiva ani, dar în vis. Nopţi aproape la rând visam că planez la câţiva metri deasupra pământului, cam cum planezi în Second Life - numai că eu visam înainte să existe SL, sau cel puţin înainte să îl descopăr.

Inutil să mai zic că o să calc graniţele patriei noastre tot pentru prima dată.

De ce m-a apucat tocmai acum să scriu ceva despre ce fac eu? Aşa, ân caz că. Bineînteles şi fiindcă am fost blând mustrată.

O să încerc să ţin un jurnal de călătorie, fiindcă ştiu sigur că numai o singură dată merg la Paris pentru prima dată. Argument care ar putea să nu slujească demonstraţiei, pentru că fiind prima dată oricum o să ţin în minte. Dar plec la Paris şi locul se potriveşte ca-ntr-un USB cu afectele mele.

Nu m-am gândit niciodată cum ar fi să plec la Londra, Roma, Milano, Barcelona, Berlin, Praga, dar la Paris! Ooo, cât m-am mai gandit! Mai rămâne un loc în care vreau să ajung, dar dacă reuşesc să nu iau arme, droguri, diamante şi sculpturi de-ale lui Brâncuşi în bagaje (sau, Doamne-fereşte, recipiente mai mari de 100 mL cu lichide!), nu leşin pe-acolo, nu se prăbuşeşte avionul, nu îl deturnează, nu încep să fur de prin buzunare/bagaje/unde-or mai achiziţiona compatrioţii noştri şi îmi controlez expresia de asasin în serie o să împlinesc jumătate din visul meu de adolescent călător.

Alors, ne citim în curând!

Disclaimer: sunt conştientă şi în totalitate responsabilă pentru declanşarea oricărei reacţii a cititorilor vis-a-vis de infantilismul care ar putea reieşi din textul meu, perceput în contextul unei vieţi mult mai globalizate decât a mea, la momentul publicării. Bezele!!

Nori de fum peste normalitate

În contextul furtunii în ceaşca de cafea ce însoţeşte ţigara (care, a propos, dă tremor), deja e obositor să mai aduc alte argumente. Nu că n-aş avea, dar cred că poezia o ştim toţi.

Artere periferice făcute praf, degete, mâini, braţe, picioare amputate. Chiar, mi-a povestit odată un doctor despre un om, fumător pasionat, care a păţit amputarea picioarelor şi apoi a mâinilor, până la cot. Ghiciţi unde s-au cunoscut! Pe terasa spitalului, la o ţigară. Pe care o ţinea între bonturile braţelor. Apoi vin bronşitele şi - din sectorul mai dramatic - cancerele de vezică urinară, plămâni, dar nu e cazul să continui.

Nefumând te aperi de efectele directe ale substanţelor din ţigări, etc. Sau nu? Eu cred că nu. Nu fumez pentru că nu vreau ca alţii să înghită fum aiurea. Probabil pentru mine diferenţele ar fi mici dacă aş fuma.

Aş umple timpii morţi de la spital - companie aş avea, n-am nici o grijă. Poate s-ar îngălbeni dinţii şi asta m-ar deranja. Poate un miros al gurii neplăcut (da, gurile vă miros urât după ce fumaţi, chiar dacă nu v-aş zice niciodată) şi asta chiar nu îmi convine. Dar să zicem că o igienă dentară spartană (chiar, cum se spălau ei pe dinţi?), gumă de mestecat şi alte mecanisme compensatorii ar repara. Cât despre cancere, cu ochii mei am văzut nefumători cu tot soiul de boli, unele mai triste ca altele.

Ziceţi voi un fumător care să nu ştie toate astea? Pentru un fumător, efectele care ar putea să apară peste două zile sau peste douăzeci de ani, par să nu cântărească prea mult, poate şi pentru că n-a văzut spectacolul mangal al prăbuşirii de pe un munte de scrum.

Nu îmi place să miros a fum, iar dacă am prieteni fumători este pentru că îmi sunt prieteni în ciuda obiceiurilor. Nu vreau să am prieteni bolnavi de niciuna din bolile pe care le-am scris, dar dacă vreunul s-ar îmbolnăvi, îmi va fi prieten în continuare. Nici pacienţi fumători nu îmi doresc, fiindcă în genere nu sunt complianţi decât atunci când treaba începe să miroasă foarte urât şi enervează anesteziştii, dar cine sunt eu să hotărăsc dacă un om merită mai mult fiindcă nu fumează?

Aşadar, dacă fumezi sau nu, pe mine n-o să mă schimbe. Eu nu fumez şi ar fi mai curat dacă nici tu n-ai fuma. Dacă o să fac totuşi vreo boală smoke-related, o să dau vina pe tine în gând şi o să te aştept să îmi faci vizite în care nu vei avea voie să fumezi.

Cărţi, cărţi, cărţi!

Am primit o leapşă frumoasă de la Denisa, dau mai departe Loredanei şi oricui scrie voios despre cărţi.

1.Care este cea mai bună carte citită de tine?
Cutia neagră - Amos Oz, la concurenţă cu Viaţa pe un peron - Paler. Şi cu Lupul de stepă - Hesse. Depinde la ce oră o să public postarea.
2.Ai făcut cadou cărţi?
Da, multe - uneori erau cele mai potrivite pentru persoana cu pricina, alteori doar pentru că îmi plăceau mie.
3.Care este viitorul literaturii?
.lit
4.În ce limbi ai citit cărţi?
Română - marea majoritate, engleză, poezii şi fragmente de cărţi în franceză şi portugheză.
5.Ce cărţi celebre nu ţi-au plăcut?
Am început să citesc "Crimă şi pedeapsă" cu dragostea pe care o aveam după alte trei dostoievskiene şi parcă... poate ar trebui să o recitesc, a trecut ceva timp.
6.Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Rusia, fără discuţie.
7.Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Uneori da, alteori prefer să mă bucur fără să fac "stocuri extracorporale".
8.Cam câte cărţi ai citit până acum?
N-am trecut de mie, sigur.
9.Cu ce cărţi ai adormit în braţe de plictiseală?
Cărţile de dreptul afacerilor, economie, contabilitate. Sunt ne-omeneşti.
10.Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Combustibil. Citesc - cresc intelectual, emoţional, profesional. Altfel nu.
11.Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumparat-o?
Cred că Harrison's Principles of Internal Medicine, dar n-am plătit-o din banii mei, aşa că nu se pune. În schimb, simt încă efectele achiziţionării Oxford Handbook of Clinical Medicine! Cred că nu există literatură pe care aş da bani mai mulţi decât pe cea medicală. Cel mult aş cumpăra "1000 de cărţi/ filme /albume de citit / văzut/ ascultat într-o viaţă", dar sunt mulţumită şi dacă le primesc cadou.
12.Care este cel mai tare final la o carte citită?
"- Îţi spun drept, zise pisica, nu mă interesează cine ştie cât.
- Rău faci, spuse şoricelul. Sunt încă tânăr şi am fost bine hrănit până în ultima clipă.
- Şi eu sunt bine hrănită şi n-am deloc chef să mă sinucid.
- Asta fiindcă nu l-ai văzut. Stă pe malul apei, aşteapă şi la o anumită oră se duce pe scândură şi vede ceva. Aşteaptă ca nufărul să iasă la suprafaţă, ca să îl ucidă.
- E o tâmpenie. Nu prezintă nici un interes.
- Slăbeşte din ce în ce şi nu pot să îndur asta. Într-o bună zi are să facă un pas greşit tot mergând pe scândura aceea lungă.
- Şi ce te doare? întrebă pisica. Atunci e nefericit?
- Nu e nefericit, e îndurerat. Şi asta nu pot s-o îndur.
- Atunci, dacă aşa stau lucrurile, îţi fac cu plăcere serviciul ăsta, dar nu ştiu de ce spun "dacă aşa stau lucrurile" fiindcă nu pricep o iotă.
- Ce bună eşti, spuse şoricelul.
- Bagă-ţi capul în botul meu, spuse pisica, şi aşteaptă.
- O să dureze mult?
- Până mă calcă cineva pe coadă, îmi trebuie un reflex rapid. Dar o s-o las să atârne, nu-ţi fie frică.
Şoricelul depărtă fălcile pisicii şi îşi vârî capul între dinţii ascuţiţi. Şi-l retrase aproape imediat.
- Ia spune-mi, ai mâncat rechin azi-dimineaţă?
- Ascultă, spuse pisica, dacă nu-ţi place, poţi să-ţi vezi de drum. Toată chestia asta mă calcă pe nervi. O să te descurci singur.
Părea supărată.
- Nu te simţi jignită, spuse şoricelul.
Îţi închise ochişorii negri şi-şi puse la loc capul, în poziţia cuvenită. Pisica îşi aşeză cu precauţie caninii oţeliţi pe grumazul molcuţ şi sur. Mustăţile negre ale şoricelului se împleteau cu ale ei. Îşi întinse coada stufoasă şi-o lăsă lungită pe trotuar. Veneau cântând douăsprezece fetiţe oarbe de la orfelinatul Iulian Apostolicul" (premiu pentru cine ştie ce carte e!)
Am pus în cumpănă şi Condiţia umană - Malraux.
13.Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Mâini înzestrate - dr. Ben Carson. De-asta fac medicină, aşa am înţeles că vreau chirurgie.
14.Care scriitor te-a influenţat cel mai mult?
Ca alegeri în viaţă tot Ben Carson, ca idee despre viaţă - Liiceanu.
15.Cât de repede citeşti o carte?
Anul ăsta mi-am propus două cărţi pe săptămână şi, cu excepţia săptămânilor cu examene, am cam reuşit.
16.Poate literatura să schimbe lumea?
Oricine poate schimba orice, dar nu neapărat în direcţia intenţionată. Şi Marx a schimbat lumea. Şi eu schimb lumea.

Zeitgeist

Texte şi filme apocaliptice. Lumea se îndreaptă implacabil către un guvern mondial, care o sa fie rezultatul planurilor fără scrupule ale bancherilor americani ai începutului de secol douăzeci. Vezi Zeitgeist. Oameni preocupaţi trimit mesaje să ne pregătim pentru sfârşitul lumii care o să vina peste toţi, dar care va găsi numai pe câţiva pregătiţi pentru întalnirea de gradul 0 cu Dumnezeu. Ce am eu de făcut?

Am de studiat tot ce îmi cade în mână legat de subiect. Momentan situaţia pare cam aşa: bancherii americani ne-au cam copt-o, la fel cum a făcut şi biserica catolică atâtea secole, aşa cum au făcut şi liderii politici şi religioşi pre-creştini. Adică ne-au dat motive să ne lăsăm minţile controlate, în loc să le folosim. Pe de-o parte sunt militanţii anti-USA, care au înteles că din peşte n-a mai rămas decât coada, înmuiată în petrol, şi îi îndeamnă pe oameni să nu mai înghită toate gogoşile media şi să "stand for what they think". De cealaltă parte sunt apocalipticii care ne îndeamnă să fim pregătiţi pentru ce vine după, care o să vină orice am face noi. Nu mai văd nimic de făcut decât să ţii ochi deschişi spre tine, cel din interior şi să continui să trăieşti frumos. Să plantezi meri, cum zicea cineva. (vezi şi Biblia, Evanghelia lui Marcu cap. 13).

Acum, ca să ne lămurim, dacă aşa stau lucrurile, nu ai cum să slujeşti la doi stăpâni, fiindcă se contrazic. Şi chiar dacă nu alegi nimic, tot alegi una din variante.

Învălmăşeala asta mă ameţeşte, pentru că am câteva credinţe la care nu sunt dispusă să renunţ prea uşor. Unde ar trebui sa fie echilibrul între apocaliptic, panicat şi calm, liber să fac totalul?

Oameni şi oame(ni)

Later edit: înainte de a citi textul, uită-te aici. Fiindcă e cel puţin o idee pe care i-am cam furat-o! Mă declar cleptomană şi imitatoare, recuperabilă!

Toată lumea inventează câte o clasificare, ca şi când asta ar fi singura formă de exprimare a capacităţilor intelectuale. "Bărbaţii se împart în două categorii". "Trei tipuri de femei cu atitudine". Şi gata titlul pentru un articol de sondare a naturii umane până în pânza ei freatică, numai bun pentru o revista de gen feminin cu multe pagini, din care jumate print-uri pentru produse care împart cititoarele în ten sensibil, mixt, gras şi normal.

Totul se poate categorisi, pentru orice avem cutie, etichetă, pachet plat de la Ikea. Viaţa e didactică, dar ce faci cu excepţiile? De ce facem mereu analogii? De ce luăm fiecare noutate şi îi căutăm sertarul potrivit?

Oamenii pe care începem să îi cunoaştem nu sunt decât o colecţie de alţi oameni deja familiari. Ca şi când am trăi un joc simpluţ, în care toată lumea rulează aceleaşi calităţi şi defecte, în diverse combinaţii şi cantităţi.

Femeie/bărbat, inteligentă/curioasă/ignorantă/[skip intelectual skills], timidă/seducătoare/directă, modestă/infatuată, încrezătoare/nesigură - selectezi varianta potrivită şi eventual nivelul de. Ce mă bucur că ne cunoaştem, o să te bifez la "cel mai nesigur bărbat". Nu cred că ăsta e motivul pentru care suntem diferiţi. Ca la sfârşitul vieţii să ne uităm înapoi la câte variante am bifat.

Nu îmi amintesc nici un om pe care să regret că l-am întâlnit, fiindcă oamenii sunt cele mai minunate fiinţe (chiar cele mai fade - dacă nici măcar nu-mi amintesc existenţa lor). Chiar dacă ne trezesc mila, simpatia, invidia, respectul, curiozitatea, uimirea, dispreţul, tristeţea, admiraţia sau dragostea (greu, dar facem progrese!), tot trebuie să ne fie dragi, fiindcă singuri ne-am plictisi şi am fi plictisitori, goi, simplişti, seci, ca nişte vulcani care niciodată nu erup şi se împietresc cu propria lavă. Fiecare om este excepţional, aşa că nu pune pe nimeni în vreo categorie. Cel mult pune un tag :D